emotie de iarna

berlinul e un spital alb alb alb, lunecos si steril. comprese minuscule imi alinta fatza ca tot atatea maini mici mici de silfida minuscula. tinkerbell. aleea silfidelor, aleea panselelor...dor si febra. se strang in mine ca ghemul. respir cu abur in timp ce calc pe coridoare, pe covoare pufoase de blana alba de urs, blana de urs topit, ascunzis si barlog. dedesubtul zapezii gasesc mere putrede. scortisoara si gluehwein. brr. doctori sinistrii alearga in paltoane negre pe sub rafale de vant. m-am izbit de-o rafala de fulgi si ne-a luat pe sus invartindu-ne. pe mine, copacii, casele, cateva perechi de papuci pentru crucea rosie si copii, iesiti cu patul de fier transformat in sanie. copacii nu mai sunt mandrii ca ieri. ci bandajati cu alb ca faraonii. sunt ciufuliti de furtuna. pana si masinile derapeaza lent, in reluare, frana, anestezia isi face efectul, totul se curbeaza brusc inspre somn, furtuna tace....si o odihna simpla ca fericirea m-a luat in bratele ei.


a: - ce-ai vazut azi pe strada?
b: - bucatari decorticand portocale.
a: - parca ziceai ceva de un spital alb...copii albi cu sanii...
b: - totul imaculat, ca o fatza de masa
a: - ti-e gandul numai la mancare si la somn
b (oftand): - mi-e foame...iar cand nu mi-e foame mi-e somn...

explozii

explozii de idei, de sentimente, explozii de culori. fiecare zi este o explozie de lumina. heliofil, trupul meu se scalda in lumina soarelui rasare. dorintele explodeaza in mine si se transforma in flori. in urma lor persista parfumul aducerilor aminte. trupul lor se impregneaza in amintire. ma uit la lucruri si ele imi explodeaza in fata. ochiul meu concentrat pe secunda, numara bataile inimii, realitatea se dizolva instant pe masura ce momentul dispare. o clipa dinamitand clipa. un moment survoland prezentul. varful icebergului ma ridica la suprafata. desupra lucrurilor. acolo unde nu exista decat explozii de sange ca jocuri de artificii. o panza in care culorile au fost aruncate pentru a crea singurul lucru care exista prin el insusi: viata.

picatura intr-un ocean

apa constituie 70% din tesuturile corpului uman, 80% din sange, 90% din creier... oare si oceanele au sentimente? un ocean de trupuri in jurul meu ascund apa din ele insele. in noi innoata creaturi ciudate, imaeriale, nenascuti. mereu m-au fascinat meduzele. pot sta la acvariu ore in sir privind caruselul lor ciudat. mai mult idee decat fiinte. ..

ploaia (veche)

in fata ferestrei deschse miros ploaia.
mirosul ei de animal mare ud blanos prafuit si osos.
stanci de cremene se izbesc in vazduh si din ele
iese tot praful cu zgomot si cu scantei amestecate si topite in ploaie.

picaturile carnoase se lipesc de asfalt cu sunete flasci.
musca cu buzele pline din lucrurile de pe jos ca din mere.
se lipesc de oamenii de pe drum pedaland de zor prin vazduh.
gravitatia si adapostul ma apara de ploaia flamanda si ma lasa sa o miros.
zgomotos animal ploaia zgomotos animal, mare si ud.

mugetul ei patrunde pana in rarunchi.
nebunia ei trezeste nebunia din mine.
ploaia e dezordinea dezlanata. descatusata in mine.
rabufnind si eliberandu-se.libera si dezlantuita.