paint it black, baby (Harakiri in Mayrhofen 25 Ian - 1 feb 2009)

Austria-Tirol-Mayrhofen, vacanta de ski, 25 Ian - 1 Feb 2009

polonia mon amour

intr-o sambata dimineata la ora 5, 4 schiori amatori, mai mult sau mai putin adormiti, paraseau berlinul intr-un peugeot negru, intr-un mod mai mult sau mai putin misterios... schiurile la spinarea automobilului, GPS-ul setat sa ne conduca pana-n polonia, la buza partiei celei mai apropiate. drumul nu foarte lung, in jur de 200 km, dimineata fresh-friguroasa-rau-la-minus-grade, cafeaua-aromata-la-termos, inceputul proaspat de an nou, toate acestea au adus buna dispozitie in randul echipajului si un tonus bun. peisajul inghetzat-sec si autostrada buna din germania s-au modificat radical dupa ce am trecut granitza. am patruns intr-o tara de basm in care totul era alb alb si romantic acoperit de un strat pufos de zapada, peisaj silentios (aici albul evoca linistea), ca si cand peste toate s-ar fi depus un juramant al tacerii. autostrada s-a transformat si ea, precum calul lui harap alb, o conversie inversa insa, dintr-un bividiu focos, intr-o gloaba rapciugoasa plina de gropi si damburi care ne salta automobilul micutz, schiurile, si inimile toate laolalata cu toate lalaielile, hahaielile si sporovaielile noastre + cafeua in capacul de la termos, care mi s-a varsat pe fular, jumatate din ea. muzica la radio, dadea glas linistii. o voce suava feminina cantand cuvinte de dragoste in poloneza. limba poloneza a avut un impact puternic in inima mea (gora, gincuia, dobre). nu-mi puteam imagina altceva potrivindu-se mai bine cu copacii de afara, cu lumina rasaritului scurgandu-se pe zapada, cu tzurtzurii de gheta din stresini, cu parauirile si drumurile inghetzate bocna. totul purta amprenta unui deja-vu, o familiaritate tandra si in tot frigul asta simteam caldura si ma lasam in voia gandurilor, sa visez cu ochii deschisi, o copilarie estica, soarele care rasare, bogatie si saracie, cuvinte oarbe, explozii de sentimente, zapada improscata de culori vii, inghitzita de maci si de grane...

ajunsi la partie, iluziile noastre de schiori amatori cu ambitii inalte s-au strivit de obstacole concrete si absurde ale prezentului. schiurile inchiriate erau vechi de cateva generatii. totusi oamenii in jurul nostru pareau optimisti. inghititi de o mare de schiori amatori polonezi am asteptat cuminti 40 de minute lasandu-ne calcati pe schiuri cu stoicism (auch! pentru cei care venisera cu schiurile lor), in timp ce ne inghesuiam in tzarcul de inaintare, ca sa ajungem sa luam telescaunul. odiseea urcarii cu telescaunul este o impletire de beatitudine si frig-crud-care-musca-din-carne-degetzel-cu-degetzel-din-ce-in-ce-mei-tare-pana-cand-cresc-tzurtzuri-pe-noi. drumul lung si ocolit urca prin padure. puteai sa atingi brazii cu mana, stalpii numerotati. intre stalpul 9 si stalpul 13 timpul s-a intins pe durata unei eternitati. pierduti in padure, cu umbrele atarnand pe zapada, tremurand de frig din ce in ce mai tare, suspendati de un fir de sarma. ziua era senina si totul invadat de o lumina puternica. daca-mi puneam ochelarii de schi cu nuanta calda, totul se vedea indulcit intr-un galben mieros: zapada care se cernea printre copaci cand batea o pala de vant, partia serpuita pe care schiorii nu aratau a fi prea experimentati. la a doua parte a urcusului, apropiindu-ne de varf, vantul a inceput sa bata mai cu putere. imi clantzane dintii, nu-mi mai simt picioarele, stau cu pumnii stransi, zgribulita si ma intreb daca voi rezista pana-n varf, inainte sa ma prefac in sloi de gheatza. tremur atat de tare ca mi-e frica sa nu se prabuseasca telescaunul cu mine cu tot. stalpii trec din ce in ce mai incet. uite ca ajungem, iar acolo sus, ne asteapta un peisaj lunar. ars de vant si de frig. trunchiuri chircite, uscate, partie invaluita in nor de praf alb-(auriu de la ochelari), taram blestemat de toate gheonoaiele. bucata de paradis pustiit. e atat de frumos. si frigul ma chinuie atat de tare. si totusi nu-mi pare rau. nu-mi pare rau ca am venit, ca am urcat, ca am ajuns aici.

imi dau drumul si partia se dovedeste a fi foarte proasta. dau peste piatra si gheata si pamant. la un moment dat pierd partia. ajungem la o rascruce unde ambele drumuri sunt inchise. alegem unul la intamplare. mergem prin padure. ne accidentam si ne julim schiurile in obstacole de tot felul. ca prin miracol in 5 minute suntem jos la partia cu grad de dificultate scazut. cum de...asa de repede...doar am urcat o gramada....inca o data 40 de minute de asteptare in frigul-mai-cald de jos ca doar suntem in multime si oamenii scot aburi pe nari. inca o urcare. al doilea telescaun este inchis. nu mai putem sa ne dam decat pe partia simpla de jos. inca o data. suparator. nu se merita. mai bine plecam. ce zi de schi ratata! ce suparator. e fix ca pe la noi la sinaia. ba mai rau. mult mai rau. epoca de piatra nu alta. hai sa ne caram de aici. antirecomandare tuturor schiorilor amatori rasfatati pe pistele de lux din austria. warning: nu e de schiat in polonia.

ofticati ne-am luat picioarele la spinare si am facut cale intoarsa. aproape imediat, caci GPS-ul ofticat ne-a bagat pe niste drumuri inghetate cu panta abrupta de dificultate neagra. il felicit pe soferul nostru ca a avut intelepciunea si maturitatea necesara sa nu o ia pe acolo (dupa ce ne-a descarcat pe toti din masina si a masurat cu ochi de cunoscator situatia).

si totusi,inainte de a parasi polonia, nu pot sa nu zambesc. imi plac caciulile lor de blana cu urechi mari de iepure sau cu coada lunga la spate. imi place branza lor traditionala pe care o vand pe marginea drumului, imi place restaurantul in care am poposit (metafora-asa se cheama, between heaven & hell), ne-am agatat bulendrele in furci decorative, ne-am dezmortit oasele si ne-am ospatat pe bani putini de ziceai ca eram la nunta.

poze documentare. realitatea e mult mai crunta.

partie pur si simplu

soarele e o iluzie. se strecoara dincolo de o pacla deasa care filtreaza lumina astfel incat pana la mine ajunge straverzie si ireala. de-a lungul partiei ma zbat in jos aruncand din picioare. zapada fierbinte si alba improscata in laturi se amesteca in aburul straveziu ca intr-o eprubeta de experment. ma aflu intr-un laborator urias, impozant. in jurul meu muntele. imaginea lui ma impresioneaza. il simt ca pe un stapan, puternic, serios, abrup. tacere de film mut. aici muntele e stapanul. stapanul meu. muntele negru acoperit de zapada acolo unde nu-si maraie coltii de stanca, acolo unde nu musca fioros din cer. nemilos. cumplit. muschii mei se incordaza si zboara. ma proiectez din morman in morman de zapada. inima imi bate ca o pasare speriata dornica sa iasa si ea la lumina. sangele imi pompeaza in vene, hranindu-mi muschii. respir aburul straveziu. muntele negru mi-a patruns in piept. nu sunt nici aici nici acolo. din cand in cand ma infund in zapada grasa, grasa, alba si lacoma lacoma sa ma inghita ca o mlastina mare alba de lapte batut, frumos inspumat si cu diferite arome. fantastic alunec fara umbra de cuget, am obosit si corpul ma doare. vreau acasa si sa-mi fie cald.