emotie de iarna

berlinul e un spital alb alb alb, lunecos si steril. comprese minuscule imi alinta fatza ca tot atatea maini mici mici de silfida minuscula. tinkerbell. aleea silfidelor, aleea panselelor...dor si febra. se strang in mine ca ghemul. respir cu abur in timp ce calc pe coridoare, pe covoare pufoase de blana alba de urs, blana de urs topit, ascunzis si barlog. dedesubtul zapezii gasesc mere putrede. scortisoara si gluehwein. brr. doctori sinistrii alearga in paltoane negre pe sub rafale de vant. m-am izbit de-o rafala de fulgi si ne-a luat pe sus invartindu-ne. pe mine, copacii, casele, cateva perechi de papuci pentru crucea rosie si copii, iesiti cu patul de fier transformat in sanie. copacii nu mai sunt mandrii ca ieri. ci bandajati cu alb ca faraonii. sunt ciufuliti de furtuna. pana si masinile derapeaza lent, in reluare, frana, anestezia isi face efectul, totul se curbeaza brusc inspre somn, furtuna tace....si o odihna simpla ca fericirea m-a luat in bratele ei.


a: - ce-ai vazut azi pe strada?
b: - bucatari decorticand portocale.
a: - parca ziceai ceva de un spital alb...copii albi cu sanii...
b: - totul imaculat, ca o fatza de masa
a: - ti-e gandul numai la mancare si la somn
b (oftand): - mi-e foame...iar cand nu mi-e foame mi-e somn...

o melancolie fara obiect care seamana in mod straniu cu setea

explozii

explozii de idei, de sentimente, explozii de culori. fiecare zi este o explozie de lumina. heliofil, trupul meu se scalda in lumina soarelui rasare. dorintele explodeaza in mine si se transforma in flori. in urma lor persista parfumul aducerilor aminte. trupul lor se impregneaza in amintire. ma uit la lucruri si ele imi explodeaza in fata. ochiul meu concentrat pe secunda, numara bataile inimii, realitatea se dizolva instant pe masura ce momentul dispare. o clipa dinamitand clipa. un moment survoland prezentul. varful icebergului ma ridica la suprafata. desupra lucrurilor. acolo unde nu exista decat explozii de sange ca jocuri de artificii. o panza in care culorile au fost aruncate pentru a crea singurul lucru care exista prin el insusi: viata.

un mos craciun pricajit colinda berlinul

in noaptea asta nu a nins,dar a plouat din belsug. un ajun cald si apos. copii il asteapta cu totii pe mos craciun. ascult la radio povesti de andersen in germana. e ora 5 dupa amiaza. cineva suna la usa. nattie ma avertizase cu ceva vreme inainte ca s-ar putea sa fie mosul. sa nu-l las pe afara si sa raspund la interfon. toata lumea sta cu urechile ciulite. scara trosneste apos, si iata-l in cadrul usii pe mosul nostru cu ochii verzi si barba alba.hoho!!! nattie ii strecoara plicul cu bani si il ghideaza de-a lungul coridorului catre camera micutzului noah.la plecare i se spune ca este asteptat sa vina si anul viitor. si astfel mosul dispare. colindand berlinul cu viteza superluminica in bmw-ul sau rosu, un prieten il zareste iarasi pe mos craciun. mergea pe jos zgribulit prin ploaie. slab si cu privirea un pic mohorata. oare era acel moment in care mosul venea catre noi, sau cel in care se pregatea sa jefuiasca un magazin de jucarii ultratehnologizate. si totusi intrebarea ramane. de ce era atunci mosul asa de pricajit? oare pentru ca sufera din dragoste?

sa nu suferiti din dragoste, si Craciun Fericit la toate lumea! dedic melodia de mai jos ca dar de craciun cuiva foarte special.

partie pur si simplu

soarele e o iluzie. se strecoara dincolo de o pacla deasa care filtreaza lumina astfel incat pana la mine ajunge straverzie si ireala. de-a lungul partiei ma zbat in jos aruncand din picioare. zapada fierbinte si alba improscata in laturi se amesteca in aburul straveziu ca intr-o eprubeta de experment. ma aflu intr-un laborator urias, impozant. in jurul meu muntele. imaginea lui ma impresioneaza. il simt ca pe un stapan, puternic, serios, abrup. tacere de film mut. aici muntele e stapanul. stapanul meu. muntele negru acoperit de zapada acolo unde nu-si maraie coltii de stanca, acolo unde nu musca fioros din cer. nemilos. cumplit. muschii mei se incordaza si zboara. ma proiectez din morman in morman de zapada. inima imi bate ca o pasare speriata dornica sa iasa si ea la lumina. sangele imi pompeaza in vene, hranindu-mi muschii. respir aburul straveziu. muntele negru mi-a patruns in piept. nu sunt nici aici nici acolo. din cand in cand ma infund in zapada grasa, grasa, alba si lacoma lacoma sa ma inghita ca o mlastina mare alba de lapte batut, frumos inspumat si cu diferite arome. fantastic alunec fara umbra de cuget, am obosit si corpul ma doare. vreau acasa si sa-mi fie cald.

picatura intr-un ocean

apa constituie 70% din tesuturile corpului uman, 80% din sange, 90% din creier... oare si oceanele au sentimente? un ocean de trupuri in jurul meu ascund apa din ele insele. in noi innoata creaturi ciudate, imaeriale, nenascuti. mereu m-au fascinat meduzele. pot sta la acvariu ore in sir privind caruselul lor ciudat. mai mult idee decat fiinte. ..

ploaia (veche)

in fata ferestrei deschse miros ploaia.
mirosul ei de animal mare ud blanos prafuit si osos.
stanci de cremene se izbesc in vazduh si din ele
iese tot praful cu zgomot si cu scantei amestecate si topite in ploaie.

picaturile carnoase se lipesc de asfalt cu sunete flasci.
musca cu buzele pline din lucrurile de pe jos ca din mere.
se lipesc de oamenii de pe drum pedaland de zor prin vazduh.
gravitatia si adapostul ma apara de ploaia flamanda si ma lasa sa o miros.
zgomotos animal ploaia zgomotos animal, mare si ud.

mugetul ei patrunde pana in rarunchi.
nebunia ei trezeste nebunia din mine.
ploaia e dezordinea dezlanata. descatusata in mine.
rabufnind si eliberandu-se.libera si dezlantuita.

noaptea are suflet de liliac,

berlinul este pustiu si gol, siroind a ploaie. taxiurile lumineaza crampeie de intuneric, purtand necunoscuti catre nu-stiu-unde. ma cuibaresc in locul meu cald in care sa-mi visez povestile mele pline de nu-stiu-ce-parfum. incarcat de mister, drumul catre nu-stiu-ce-destinatie a inceput sa apara de undeva. sufletul meu arde dupa nu-stiu-bine-cine. constiinta imi aluneca in noapte, inspre neantul-din-spatele-mintii-mele, locul in care ajung in fiecare noapte cu ochii legati (ca sa nu-stiu-bine-cum sa gasesc drumul in trezire). luna nu s-a inventat pe sine. in sufletul meu au apus toti astrii, unul-cate-unul. se pregateste de zori. si in curand or-sa-apara-norii. inevitabil...