berlinul e un spital alb alb alb, lunecos si steril. comprese minuscule imi alinta fatza ca tot atatea maini mici mici de silfida minuscula. tinkerbell. aleea silfidelor, aleea panselelor...dor si febra. se strang in mine ca ghemul. respir cu abur in timp ce calc pe coridoare, pe covoare pufoase de blana alba de urs, blana de urs topit, ascunzis si barlog. dedesubtul zapezii gasesc mere putrede. scortisoara si gluehwein. brr. doctori sinistrii alearga in paltoane negre pe sub rafale de vant. m-am izbit de-o rafala de fulgi si ne-a luat pe sus invartindu-ne. pe mine, copacii, casele, cateva perechi de papuci pentru crucea rosie si copii, iesiti cu patul de fier transformat in sanie. copacii nu mai sunt mandrii ca ieri. ci bandajati cu alb ca faraonii. sunt ciufuliti de furtuna. pana si masinile derapeaza lent, in reluare, frana, anestezia isi face efectul, totul se curbeaza brusc inspre somn, furtuna tace....si o odihna simpla ca fericirea m-a luat in bratele ei.
a: - ce-ai vazut azi pe strada?
b: - bucatari decorticand portocale.
a: - parca ziceai ceva de un spital alb...copii albi cu sanii...
b: - totul imaculat, ca o fatza de masa
a: - ti-e gandul numai la mancare si la somn
b (oftand): - mi-e foame...iar cand nu mi-e foame mi-e somn...
No comments:
Post a Comment