dor de casa

jazz trance

baruletul e mic, stramt strans ca o haina pe oamenii care s-au inghesuit cu totii in fatza scenei. masutele rotunde, buline rosii de lumina si intuneric, decorand stilish ambientul si urcandu-se pe pereti cu picioare subtziri de buburuza gigantica. "Jazzul este muzica ptr oameni culti", imi spun in gand, amintindu-mi de Rainbow Troops. Adevarul ca tipii astia au figuri interesante, unii dintre ei, imi spun privind in jur. pe scena, socuri de jazz aplicat la umiditate rosiatica trec prin trupurile celor trei artisti: 1. tipull-care-se-lupta-tandru-cu-contrabasul usor pletos. 2. domnull cu tobele. 3 si baietzellul acela tzantzaros de la clape cu figura specifica de autohton. socurile se scurg de pe scena prin varful de pantof al domnullui de la tobe si picura inundand prima masa pe dreapta, contaminand astfel un artist-plastic, care cuprins de spasme reproduce imaginea tipullui-de-la-contrabas-abstract-pletos-
cu-coada-de-contrabas-carliontzata. reproducerea e colorata in ritmuri de jazz. Muzica imi intra in cap si imi trezste imagini. ma imbat cu tomatensaft si incerc sa ma concentrez, privind pe sub pleoapele tipului de vizavi.

intrand in pielea lui: "sa prinzi ecouri cu mainile; sa-ti prinzi sufletul cu mainile si sa-l scuturi bine, ca pe o pusculita plina de monezi vechi...urmarire...pasi de oameni care urmaresc...himere?"
un bogdan: "s-au repezit cu totii in sus. excaladeaza un copac. iar copacul e plin de clopotzei. sa scuturi copacul cu clopotzei...Andreas Schmidt & friends, ei sunt oamenii..."
eu: "un sarpe mi se incolaceste in urul piciorului, ma strange de glezna. sarpele si piciorul meu sunt de metal. talpile bat bat bat pamantul...amestec de ritm tribal cu linistea astrala; muzica cu accente psihedelic stranii..clasicism de poet nebun intr-o cladire industriala abandonata. cu geamurile sparte. tavi scapate pe os in tipul ospatzului. singuratatea melancolica a unui spatiu cooolosal."

http://www.a-trane.de/

7 ore pe highway

avem nevoie de muzica sa ne acopere gandurile si sa ne tina treji.

partie pur si simplu

soarele e o iluzie. se strecoara dincolo de o pacla deasa care filtreaza lumina astfel incat pana la mine ajunge straverzie si ireala. de-a lungul partiei ma zbat in jos aruncand din picioare. zapada fierbinte si alba improscata in laturi se amesteca in aburul straveziu ca intr-o eprubeta de experment. ma aflu intr-un laborator urias, impozant. in jurul meu muntele. imaginea lui ma impresioneaza. il simt ca pe un stapan, puternic, serios, abrup. tacere de film mut. aici muntele e stapanul. stapanul meu. muntele negru acoperit de zapada acolo unde nu-si maraie coltii de stanca, acolo unde nu musca fioros din cer. nemilos. cumplit. muschii mei se incordaza si zboara. ma proiectez din morman in morman de zapada. inima imi bate ca o pasare speriata dornica sa iasa si ea la lumina. sangele imi pompeaza in vene, hranindu-mi muschii. respir aburul straveziu. muntele negru mi-a patruns in piept. nu sunt nici aici nici acolo. din cand in cand ma infund in zapada grasa, grasa, alba si lacoma lacoma sa ma inghita ca o mlastina mare alba de lapte batut, frumos inspumat si cu diferite arome. fantastic alunec fara umbra de cuget, am obosit si corpul ma doare. vreau acasa si sa-mi fie cald.

terminus paradis

al lui pintilie. un film cu o inima mare si imagini frumoase. limbaj de strada dar simtiri intense, toate prinse in acceasi poveste ca intr-un tablou luminat bland in care se coc granele. am revazut terminus paradis si am baut sampanie. sampania nu s-a potrivit.

ploaia (veche)

in fata ferestrei deschse miros ploaia.
mirosul ei de animal mare ud blanos prafuit si osos.
stanci de cremene se izbesc in vazduh si din ele
iese tot praful cu zgomot si cu scantei amestecate si topite in ploaie.

picaturile carnoase se lipesc de asfalt cu sunete flasci.
musca cu buzele pline din lucrurile de pe jos ca din mere.
se lipesc de oamenii de pe drum pedaland de zor prin vazduh.
gravitatia si adapostul ma apara de ploaia flamanda si ma lasa sa o miros.
zgomotos animal ploaia zgomotos animal, mare si ud.

mugetul ei patrunde pana in rarunchi.
nebunia ei trezeste nebunia din mine.
ploaia e dezordinea dezlanata. descatusata in mine.
rabufnind si eliberandu-se.libera si dezlantuita.

ingeri ai mei

saint exupery ma insoteste in fiecare dimineata in drumul spre munca. citesc exupery si simt ca ma purific. ma cuprind linistea si detasarea, o seninatate aparte. exista oameni pe care ii iubesc. exista oameni pe care ii admir si a caror viata este precum ne spunea profesoara de balet, ca un grand bijou pe degetul arataror pe care-l ridicam plin de gratie deasupra capului insotindu-l cu privirea. alaturi de universul exupery port in mine de curand universul klee si fascinatia pentru limbajul abstract, lumi abstracte populate de ingeri. miracolul incarnat. un tumult de trairi si ganduri, o viata pe care o invidiez, operele lui klee ma fac sa traiesc intr-un alt plan, curg prin mine precum muzica, sau precum cuvintele incarcate de imagini din curierul de sud sau ma simt privind prin luneta magica a micului print.

noaptea are suflet de liliac,

berlinul este pustiu si gol, siroind a ploaie. taxiurile lumineaza crampeie de intuneric, purtand necunoscuti catre nu-stiu-unde. ma cuibaresc in locul meu cald in care sa-mi visez povestile mele pline de nu-stiu-ce-parfum. incarcat de mister, drumul catre nu-stiu-ce-destinatie a inceput sa apara de undeva. sufletul meu arde dupa nu-stiu-bine-cine. constiinta imi aluneca in noapte, inspre neantul-din-spatele-mintii-mele, locul in care ajung in fiecare noapte cu ochii legati (ca sa nu-stiu-bine-cum sa gasesc drumul in trezire). luna nu s-a inventat pe sine. in sufletul meu au apus toti astrii, unul-cate-unul. se pregateste de zori. si in curand or-sa-apara-norii. inevitabil...